luni, 7 iulie 2014

Prajitura frantuzeasca

Ingrediente:

Foi:

300g faina
150g zahar
150g unt
1 praf copt
2 linguri cacao
200g smantana

Umplutura:

6 albusuri
250g zahar
150g nuca cocos
visine conservate

Crema:

6 galbenusuri
o budinca de vanilie
500 ml lapte
250 g unt
250g zahar pudra


Preparare:

Foile:
Intr-un castron mixam untul cu zaharul pana se face spuma
si se topeste zaharul. Adaugam apoi smantana.

 Intr-un bol cernem faina, cacao si amestecam si cu praful de copt.


 Adaugam amestecul de ingrediente solide peste crema de unt si mixam pana la omogenizare. Se obtine un amestec lipicios , care se da la frigider pentru o ora.





Umplutura:

Se bat cele 6 albusuri cu un praf de sare pana se fac spuma. Se adauga zaharul treptat si se mixeaza in cuntinuare pana se topeste zaharul si devine ca o spuma pentru bezea.


 
Se adauga apoi nuca de cocos si se inglobeaza cu o spatula, cu miscari usoare de sus in jos.








Se scoate aluatul din frigider si cu mainile infainate se pune pe blat si se imparte in doua parti egale. Trebuie sa aveti rabdare cu el, pentru ca este lipicios si greu de manevrat.


Prima parte este usor de intins, direct in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina, presand cu mana , pana se intinde uniform pe toata tava. Apoi luati o furculita si intepati blatul pentru a nu se umfla.
Turnati apoi compozitia de albus cu cocos si distribuiti uniform visinele in acesta compozitie, asa incat fiecare bucatica sa contina cel putin 2 visine.
Blatul al doilea il intindeti pe o foaie de copt, cu mana infainata sau cu un sucitor plin de faina si incercati sa-l faceti de dimensiunea primului. Luati apoi foaia de copt si rasturnati blatul al doilea peste umputura de cocos si visine. Intepati cu furculita pentru a nu se umfla si dati-l la cuptorul incins in prealabil, la 180 de grade Celsius, aproximativ 30 minute. Se lasa apoi la racit.



 Crema:

Galbenusurile le mixam spuma cu zaharul, adaugam apoi praful de budinca de vanilie, iar la final laptele fierbinte. Punem intr-o cratita cu fund dublu sau pe baie marina, la foc mic. Amestecam pana se ingroasa crema. Luam de pe foc apoi si o lasam sa se raceasca.
Separat mixam untul moale, lasat la temperatura camerei, pana se face spuma. Adaugam apoi cate o lingura din crema de oua racita complet si mixam pana inglobam toata crema. Crema se adauga peste restul prajiturii. se presara ciocolata si se da la figider pana a doua zi.

Indicatii de culise: Pentru cremele cu unt, ingredientele care se adauga peste untul spumat trebuie sa aiba aproximativ aceeasi temperatura cu cea a untului, altfel creia se taie. Daca totusi vi se taie crema, mixati adaugand ulei putin cate putin ca la maioneza pana observati ca se leaga inapoi crema (de regula dupa 3-4 lingurite de ulei crema se repara).


 Pofta buna!
 
 
 

duminică, 6 iulie 2014

Tort Magic Moments

Este un tort foarte gustos, cu fructe, racoritor si bine venit intr-o zi torida de vara.

Ingrediente:

Blat:


2 oua
125 g zahar
coaja de lamaie
50 g de faina
50 g amidon
1 lingurita praf de copt
1 lingura cu varf de fulgi de cocos
suc natural de portocale pentru insiropat blatul

Ouale se bat cu doua linguri de apa fierbinte, zaharul si coaja de lamaie, pana se fac cremoase. Se cern faina impreuna cu amidonul si apoi se adauga peste crema de oua. Se adauga fulgii de cocos si se omogenizeaza. Compozitia obtinuta se toarna in forma de tort (24 sau 26 cm) si se coace la 180 grade Celsius pentru aprox 30 minute. Dupa ce este scos din forma se lasa la racit pe un gratar. Blatul este foarte fraged si trebuie taiat in 2 parti cu mare atentie, cu un cutit zimtat.

Crema de ciocolata:


250 g ciocolata alba (eu am pus 200 g alba si 50 g cu lapte si a iesit usor colorat, cum se vede in sectiune)
300 ml smantana pentru frisca sau frisca lichida
100 g merisoare deshidratate (reteta originala este cu alune de padure macinate grosier)
2 foi gelatina

Foile de gelatina se hidrateaza in apa rece pentru 10 minute. Ciocolata impreuna cu jumatate din cantitatea de frisca se pun pe foc mic, amestecand pana la topirea ciocolatei. Se da la o parte si se adauga gelatina hidratata. Cand compozitia s-a racit complet se adauga cei 150 ml de smantana batuta sub forma de frisca. Se adauga merisoarele si se amesteca usor pentru a se distribui uniform.

Pe un platou se aseaza prima jumatate a blatului, se pune in jurul lui un inel pentru tort. Se insiropeza blatul cu suc natural de portocale, se pune apoi crema de ciocolata. Se acopera cu cea de a doua jumatate de blat, care se insiropeaza si ea cu suc de portocale. Se da la frigider pana la prepararea celei de a doua creme.

Crema de limette:


350g iaurt gras
80g zahar pudra
coaja si sucul de la o limette (lamaie verde)
150ml smantana pentru frisca
10g gelatina
6 biscuiti cu ciocolata (eu am folosit biscuiti Poieni cu merisoare, ca sa respect tema tortului)

Se amesteca iaurtul cu zaharul, coaja si sucul de la limette. Gelatina se hidrateaza 10 minute in 100 ml apa. Se pune apoi in baie marina si se amesteca pana se dizolva particulele de galatina (atentie, o temperatura mai mare de 60 de grade distruge gelatina). Se ia din iaurtul rece cate o lingura si se adauga gelatinei calde. Se inglobeaza tot iaurtul si se pune in frigider pentru 20 minute. Intre timp se rup biscuitii bucatele potrivite, se elimina firimiturile si se bat cei 150 ml smantana pana se face frisca (daca smanatana nu este dulce se adauga o lingura de zahar pudra). Se scoate crema de iaurt se inglobeaza biscuitii si frisca si se adauga peste blatul al doilea. Se da din nou la frigider pentru 2-3 ore pana ce crema de iaurt se intareste bine.


Jeleu de portocale:


220 ml suc natural de portocale (nu folositi sucuri ambalate, ci suc proaspat stors din portocale, gustul este incomparabil)
2 linguri de zahar pudra
3 foi de gelatina

Se incalzeste sucul de portocale si se adauga zaharul, amestecand pana la topire. Gelatina se hidrateaza in prealabil 10 minute. Se adauga peste sucul cald de portocale si se amesteca pana se topeste gelatina. Cand se raceste si prinde o usoara consistenta se toarna penste tort, care se da din nou la frigider pana ce jeleul se incheaga.
Se orneaza dupa plac cu felii de limette (daca va place gustul usor amarui al limettei).
Pofta buna!